Vremea in Durau Hoteluri Durau

Legenda Dochia

 

Despre masivul Ceahlău s-a spus că ar fi muntele sfânt al dacilor, Kogaionul, şi că este centrul de spiritualitate şi credinţă al românilor, obârşia vieţii monahale pierzându-se în negura timpurilor.
Dintre muntii tarii el este singurul si al doilea din lumea crestina, dupa Muntele Athos, care are o zi de hram: pe 6 august, la Schimbarea la Faţă, este Sarbatoarea Muntelui Ceahlau.
 
Frumuseţea Ceahlăului n-o poţi simţi decât dacă urci cărările ce duc spre înălţimi. Două sunt cele mai cunoscute porţi de intrare în masiv: prin satul Izvorul Muntelui, de lângă Bicaz, respectiv prin Durău. Cei mai mulţi o aleg pe ultima.
Cea mai impresionanta stanca este Stanca Dochiei. De existenta acestei stanci se leaga mai multe legende motiv pentru care Stanca Dochia este cea mai invaluita de mister dintre toate stancile de pe Masivul Ceahlau.
Legenda ne spune ca Dochia era fiica regelui Dac de care s-a indragostit regele Traian, cuceritorul Daciei. Dochia a venit de la Sarmizegetusa, chiar pe Ceahlau.. Multa lume fugise spre miazanoapte, in vremurile acelea, ca sa scape de urgia romana. Familii intregi de daci, cu putinul lor avut, in siruri cat vezi cu ochii, se retrageau incet spre nordul Moldovei, la fratii lor liberi, unde sandaua soldatului roman nu avea sa ajunga. "Du-te, copila mea", i-o fi zis Decebal Dochiei. "Du-te si izbaveste-te de robie". Si Dochia s-a dus. Imparatul Traian a urmarit-o, gonind calare peste munti, aprins de iubire pentru preafrumoasa printesa daca. Unii zic ca nu era iubire adevarata, era doar cheful imparatului de a o avea roaba pe fata lui Decebal. Copila s-a ascuns prin vagaunile Ceahlaului, si-a lepadat vesmintele regale si podoabele si si-a pus pe spinare un cojoc greu, de ciobanita. Asa umbla prin munti, cu o turma de oi, ferita de ochii oamenilor, vorbind doar cu jivinele padurii. Cale lunga a facut Traian, indrumat de iscoadele lui, pana in Tara Moldovei. Si a gasit-o pe Dochia. A intins catre ea bratul sau regesc, chemand-o sa vina cu el la Roma, in capitala lumii, unde sa o faca imparateasa. Dar pentru nimic in lume, fata nu si-ar fi parasit tara, urmandu-l pe dusmanul tatalui ei. Atunci Traian facu un semn scurt si garzile sale o inconjurara din toate partile. Dochia isi ridica privirea spre inalt si sopti in gand o rugaciune fierbinte, catre Zamolxe, parintele vietii, cel ce are in grija toate cate sunt in cer si pe pamant. In cateva clipe se lasa frigul peste trupul feciorelnic al Dochiei, iar ochii sai clipira pentru ultima oara, inlacrimati. Piatra rece o cuprinse cu totul. Acum era o stana, un stei, in jurul caruia zaceau rasfirate mioarele, prefacute, si ele, in pietre. Lacrimile ii curgeau siroaie pe obraji si pe haine, impletindu-se la poale cu ierburile inmiresmate. Acolo, la picioarele ei, a luat nastere Izvorul Alb, cu o apa limpede si dulce, cum nu s-a mai pomenit. Traian si-a spalat obrajii in el, a mangaiat neputincios chipul de piatra al fetei si s-a intors la Roma. Dochia a ramas pentru vesnicie in Ceahlau, iar in vremurile grele, aici veneau si se adaposteau "vergurele" (fecioarele) din satele din preajma, ca sa scape de capcauni…